Tubulatura flexibila

Ventilatoare Industriale

Spatiile mici în care se elibereaza particule, cum e în cazul cabinelor de vopsitorie, necesita un ventilator centrifugal, cum e cel oferit de SODECA, special conceput. La fel ca pâna acum, motorul monoaspirant este protejat de o carcasa din tabla de otel. Paletele turbinei însa sunt curbate înapoi, oferind astfel un efect de autocuratire, necesar în acest mediu.
În ceea ce priveste solutiile portabile, principiul de functionare al ventilatoarelor este atât cel centrifugal cât si cel axial. Un ventilator portabil este accesibil ca pret, fiind de obicei preferat în medii ca garajele auto sau uscatoriile de covoare, unde este necesara o ventilatie mai puternica. Pentru extractia aerului din zona de lucru sau pentru evacuarea fumului sau a gazelor, se folosesc ventilatoarele centrifugale. Bucatariile profesionale sunt de asemenea medii unde tehnologia ventilatoarelor trebuie adaptata. Exista doua subtipuri de ventilatoare pentru hote: carcasate, cu montaj exterior, sau necarcasate cu montaj interior. Pentru prima categorie, producatorul Sivar ofera seria BOX HP. Modelul BOX HP-0,5/200-T4 este un ventilator centrifugal monoaspirant cu o carcasa din panouri din tabla galvanizata izolate fonic. Rotorul este de tip lingura cu pale înclinate înapoi. Gradul de protectie al motorului trifazat este IP55în clasa de izolatie F. Acelasi producator ofera solutii si pentru al doilea subtip, cel cu montaj interior. Acestea sunt echipate cu acelasi tip de motoare ca si cele exterioare, având în mare aceleasi specificatii.

Portofoliul nostru va sta la dispozitie cu o varietate de produse. Datorita unei cereri mari din partea clientului am dobandit experienta si profesionalism in privinta ventilatoarelor axiale cat si a celor centrifugale. In general, sistemele de ventilare axiala se monteaza mai usor insa produc zgomot. Acestea, avand acelesi particularitati functionale ca presiune si debit, nu necesita spatii mari pentru montare. Dat fiind faptul ca au in componenta lor o carcasa mai simpla, aceste ventilatoare sunt mai usoare decat ventilatoarele centrifugale. Montarea acestora se poate face in tubulatura, pe perete, pe acoperis. Modificarea debitului de aer se realizeaza cu ajutorul paletelor care la randul lor pot fi reglabile sau fixe. Curbele ventilatoarelor axiale sunt in functie de presiune, de randament, de puterea absorbita, precum si de nivelul de zgomot.

Ventilatoare :Te-ai gandit deja cum sa iti amenajezi locuinta! Consideri ca ai nevoie de o schimbare ! Nu stii ce ar trebuie sa mai faci ca sa te bucuri din plin de confortul caminului tau ! Iti doresti mai multa prospetime! Atunci, cu siguranta, ai nevoie de un ventilator ! Noi va venim in ajutor. Noi suntem solutia nevoilor dvs.! Prin intermediul produselor noastre noi va garantam un aer curat, mereu proaspat si un plus de confort ! Noi va stam mereu la dispozitie. Nu mai ezita, apeleaza cu incredere la serviciile noastre ! Profesionalismul, experienta, rapiditatea, eficienta sunt prioritatile noastre! Cu totii cunoastem faptul ca aerul este vital vietii noastre si de aceea trebuie sa avem o atitudine grijulie fata de aerul ce il inspiram. Astfel, aerul este un amestec de gaze si impuritati : azot, oxigen, dioxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, vapori de apa, praf, etc si de aceea se recomanda aerisirea permanenta a spatiului unde ne desfasuram activitatile noastre. Prin urmare, procesul de improspatare continua a aerului viciat dintr-un spatiu inchis este numit ventilatie. Deci, ventilatorul mentine controlul asupra temperaturii si face posibil aportul de aer proaspat intr-un anumit spatiu, fie biroul sau dormitorul dmv.

Perdea De Aer

Ventilatie. Instalatii de ventilare
Ventilatoarele care sunt utilizate la reducerea fumului de tigara precum si a altor gaze trebuie sa fie rezistente si sa asigure evacuarea acestora in totalitate. Dotate cu filtre de aer, instalatiile de ventilare retin impuritatile din aertul atmosferic. Aceste impuritati pot fi de origine vegetala, animala, minerala de diferite dimensiuni. Astfel, un filtru de aer trebuie sa prezinte un grad de retinere cat mai eficient a prafului, intretinere usoara, cheltuieli reduse, etc. In functie de marimea particului de praf, filtrele de aer se clasifica in filtre normale, grosiere, fine, foarte fine. In functie de mecanismul de retinere, acestea pot fi : filtre electronice, filtre cu tesatura, filtre sonice, etc. Precum bine observam filtrarea aerului exterior capata o importanta din ce in ce mai mare. Satisfarea cerintelor de calitate a aerului devine o necesitate in zilele de astazi.
In concluzie, putem spune ca aceste instalatii pot fi folisite pentru diverse domenii de aplicare. Ele se utilizeaza in cazul mentinerii anumitor parametri precum : umiditate, temperaturi, ventilatie, etc. Reglajele se efectueaza in functie de evolutia acestora. Instalatiile de incalzire si ventilare pot fi folosite atat in spatiile publice cat si in cele industriale. Noi va recomandam sa apelati cu incredere la sistemele noastre de ventilare deoarece oferim intreg echipamentul de automatizare al unui astfel de produs. Cu o experienta bogata in spate oferim solutii complete tuturor cerintelor dvs. Este suficient sa ne contactati la numarul de telefon indicat mai jos pentru a obtine mai multe informatii in privinta ventilatorui dorit.

În concluzie, se observa faptul ca tipul ventilatorului depinde foarte mult de mediul în care acesta este folosit. Cele doua mari categorii de ventilatoare, axiale sau centrifugale, sunt adaptate spatiilor si genului specific de aplicatie, de la ventilatorul antiex pâna la un banal ventilator de perete. Asa cum se poate observa, oferta producatorilor este diversa si se încearca acoperirea tuturor particularitatilor diverselor medii de folosire. Se pune un accent deosebit de important pe calitatea produselor, si deci pe calitatea materialelor folosite si pe designul robust. Fiind majoritatea ventilatoare proiectate sa faca fata tuturor cerintelor, acestea sunt gândite de asmenea sa reziste în timp. Pentru aceasta, majoritatea produselor puse la dispozitie sunt certificate în functie de standardele specifice si ofera un înalt grad de protectie si fiabilitate.

Ventilatoare : Pentru a prelungi starea buna a mobilei dvs., cartilor, imbracamintei, aparatelor electronice, etc – va recomandam sa folositi dezumidificatorul de aer cu incredere. Pentru reducerea condensului de pe geamuri in special in spatiile unde cantitatea de vapori de apa este mai mare : bai, bucatarii, este indicat un asemenea aparat. Inzestrat cu filtru special, acesta reduce praful din incaperi. De asemenea, previne formarea ruginei la parterul casei, permite, de altfel, mentinerea produselor alimentare pentru o perioada mai indelungata, permite uscarea in cateva zile a tencuielii in spatiile inchise.
Daca iti doresti sa previi mucegaiul, igrasia, alterarea alimentelor, daca doresti sa inlaturi excesul de umiditate din aer, precum si evitarea aparitiei de virusi si bacterii, atunci trebuie neaparat sa incerci dezumidificatorul de aer. In continuare, vrem sa va prezentam unele din criteriile de alegere a unui asemenea aparat astfel incat sa fiti multumiti. In primul rand trebuie sa cunoastem care este volumul incaperii ce este afectata de umezeala si sa observam care sunt acele surse ce produc un exces de umiditate in camera. O data cunoscuti acesti factori, urmeaza etapa de achizitionare a unui aparat profesional care sa ne asigure o umiditate normala in locuinta noastra. Evident, consumul electric va fi determinat de capacitatile acestuia. Aparatul poate fi racordat si la un furtun permitind astfel evacuarea apei direct la canalizare. Aparatul poate fi curatat cu usurinta si dezinfectat dupa o anumita perioada de la folosirea acestuia. Pentru a fi siguri de produsul ales si ca acesta se potriveste intocmai nevoilor dvs, noi va stam la dispozitie cu mai multe sfaturi si detalii tehnice.

Tubulatura Flexibila Trecând de la mediul industrial la cel casnic se pastreaza încadrarea în cele doua categorii: ventilatoare axiale si centrifugale. Cele axiale se împart înextraplate si cu jaluzele automate, având mai multe functii cum este cea de timer, senzor de prezenta sau umidostat.
– Ventilatoare extraplate. Vortice ofera solutii pentru fiecare casa prin seria Punto Filo. Ventilatorul se foloseste pentru evacuarea aerului direct în exterior si poate fi montat în perete sau în tavan fals. Ca diametru, modelele ofera posibilitatea de instalare a dispozitivelor de 90 si pâna la 150 mm. Functia de timer vine ca dotare standard si permite pornirea ventilatorului dupa aprinderea luminii si mai apoi oprirea întârziata dupa stingerea acesteia. Modelul acesta de ventilatoare de pereteeste foarte silentios si nu permite patrunderea aerului în sens invers.
– Pentru evacuarea aerului direct în exterior sau prin canale scurte si ventilare continuua, acelati producator pune la dispozitie ventilatoare cum sunt cele ca M 100/4″ A P. Ideal pentru spatii mici si medii, ventilatorul ofera functii diverse, cum ar fi cea de timer, umidostat sau senzor de prezenta. Modelele din aceasta serie au un debit de aer ridicat si în cazul celor Long Life sunt garantate sa functioneze 30000 de ore fara probleme.

Perdea De Aer Ventilatie. Instalatii de ventilare
Ventilatoarele care sunt utilizate la reducerea fumului de tigara precum si a altor gaze trebuie sa fie rezistente si sa asigure evacuarea acestora in totalitate. Dotate cu filtre de aer, instalatiile de ventilare retin impuritatile din aertul atmosferic. Aceste impuritati pot fi de origine vegetala, animala, minerala de diferite dimensiuni. Astfel, un filtru de aer trebuie sa prezinte un grad de retinere cat mai eficient a prafului, intretinere usoara, cheltuieli reduse, etc. In functie de marimea particului de praf, filtrele de aer se clasifica in filtre normale, grosiere, fine, foarte fine. In functie de mecanismul de retinere, acestea pot fi : filtre electronice, filtre cu tesatura, filtre sonice, etc. Precum bine observam filtrarea aerului exterior capata o importanta din ce in ce mai mare. Satisfarea cerintelor de calitate a aerului devine o necesitate in zilele de astazi.
In concluzie, putem spune ca aceste instalatii pot fi folisite pentru diverse domenii de aplicare. Ele se utilizeaza in cazul mentinerii anumitor parametri precum : umiditate, temperaturi, ventilatie, etc. Reglajele se efectueaza in functie de evolutia acestora. Instalatiile de incalzire si ventilare pot fi folosite atat in spatiile publice cat si in cele industriale. Noi va recomandam sa apelati cu incredere la sistemele noastre de ventilare deoarece oferim intreg echipamentul de automatizare al unui astfel de produs. Cu o experienta bogata in spate oferim solutii complete tuturor cerintelor dvs. Este suficient sa ne contactati la numarul de telefon indicat mai jos pentru a obtine mai multe informatii in privinta ventilatorui dorit.

More results:
Tubulatura Flexibila Ventilator Centrifugal Ventilatoare

Advertisements